În București este o dimineață târzie cu soare, una din cele câteva excepții senine ale unui mai ploios, și picamărele din zona gurii de metrou Titan lucrează cu zgomot. În fața unui sediu de bănci de la parterul unui bloc, se refac scările și se pun borduri, iar în cealaltă parte a intersecției, alți muncitori lucrează la linia de tramvai. Cornelia Mihail, 69 ani, căruntă, machiată cu fard verde și îmbrăcată într-un sacou galben-pai la reverul căruia a atașat o broșă din matrioșce minuscule de lemn, salută jovial vânzătorul de la chioșcul de ziare, vecini și muncitori. Inspectează tot în jur, așa cum face în fiecare zi când iese din casă. Se strâmbă când vede cum, pe bulevardul Nicolae Grigorescu, lângă trotuar, gardul viu a fost tăiat ca să facă loc unei bănci noi de lemn, iar copacii nou-puși de Primărie sunt uscați pentru că nu au fost puși în martie-aprilie, ci tocmai în mai. Se bucură măcar că rădăcinile copacilor sunt ajutate să fie udate constant cu furtunuri de 60 de centimetri instalate în pământ, care permit apei să ajungă rapid. Acum câțiva ani, i-a dat ideea asta fostului Primar al Sectorului 3, Liviu Negoiță, pe când acesta participa la o emisiune de radio, unde ascultătorii îl sunau să-i ceară ajutor. „Am văzut în Franța și, cum i-am zis, imediat a implementat în parcul IOR, că altfel de unde să adune bietul pom, din ciment?”. Lângă piațeta de pe bulevard, unde tronează statuia din marmură a pictorului Nicolae Grigorescu, Cornelia și-ar fi dorit nu o statuie, ci o reconstituire a unui tablou de-al pictorului, un covoraș din flori pe gazonul din piațetă.

În 2009, Cornelia Mihail, pensionară și trabantistă cunoscută, a început o luptă cu autoritățile, ca să salveze 8.000 de metri pătrați de verdeață – aproape 300 de tei, salcâmi, stejari, plopi, arțari, locuri de joacă și o parcare pentru 150 de mașini – un loc care în 2009 ar fi urmat să se transforme într-un complex de clădiri din fața blocului 3 bis de pe Grigorescu, unde locuiește. Zona asta de verdeață este o gură de aer între betoane, unde Cornelia măsoară în fiecare lună cât a mai crescut arțarul din fața balconului său, unde se simte mai bucuroasă când aude mierla de câmpie prin copaci și când vede cum se joacă copiii vecinilor, proaspăt întorși de la școală.

Pentru zona asta a pornit Cruciada copacilor în 2009 și de-asta a organizat proteste, a pus fluturași în parbrize, și și-a căutat aliați în Centrul de Resurse pentru participare publică.
***

Cruciada copacilor a început la sfârșitul verii lui 2009 printr-un anunț obscur în ziarul Bursa și un memoriu siropos al Corneliei către Primărie. Fiul unui vecin, care lucra la ziarul Ring, a găsit un anunț în care porțiunea de verdeață, locurile de joacă și parcarea de 8.000 de metri pătrați din fața blocului B3 bis, cu nouă etaje, de pe bulevardul Nicolae Grigorescu, urmau să fie incluse într-un plan urbanistic zonal pentru construirea unei clădiri de două etaje, lungă cât blocul. Președinta asociației de locatari a venit cu anunțul la Cornelia Mihail; știa că apăruse de multe ori la televizor ca președinta clubului trabantistelor și că ar putea da vestea mai departe către alți jurnaliști. „Mi-a spus: «Doamna Cornelia, ce ne facem?» și doamna Cornelia și-a luat picioarele la spinare”, își amintește femeia.

Cornelia împreună cu cei de la asociația de locatari au pus rapid un afiş ca să-și anunțe vecinii. Cu litere mari, scria așa: „Deși suntem niște simpli cetățeni, suntem mulți și avem dreptatea alături de noi. Astfel, putem colabora pentru a încerca să stopăm acest abuz din partea celor care au decis că nu avem nevoie de aer curat, nu avem nevoie de un loc unde să ne odihnim, nu avem nevoie de liniște”.

 

A început să scrie memorii la Primăria de Sector, la cea Generală, la Ministerul Mediului, la ziariști. Documentul începea așa: „Știți că în curând în parcarea din Nicolae Grigorescu nu va mai cânta mierla de câmpie, pentru că cei 300 de copaci vor fi retezați?”. Ajutată și de ziarul Ring și de Marius Marinescu, politician din PRM, au reușit să oprească aprobarea PUZ-ului de către Primăria Generală. După câteva proteste în trei duminici, cu lanțuri umane în jurul copacilor și afișe pe care scria „Nu mă tăiați, eu vă dau viață!”, în octombrie, a venit un răspuns de la Primăria Sectorului 3. Autoritățile le-au spus că pe porțiunea verde din fața blocurilor, care într-adevăr devenise proprietate privată în 2007 prin retrocedare, nu se poate construi o clădire, fiindcă legea interzice schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi. Au răsuflat ușurați; nu știau cine este noul proprietar, dar măcar copacii nu urmau să fie tăiați. Cruciada copacilor, lupta Corneliei și a vecinilor, a primit un an mai târziu premiul „De treci parcul de betoane” la Gala Premiilor Participării Publice, organizată de Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe).

 

A fost liniște până în ianuarie 2013, când a apărut scrisoarea otrăvită – cum îi spune Cornelia. Fiecare proprietar cu loc de parcare a primit în cutia poștală un anunț în care scria că parcarea s-a desființat, pentru că este situată pe o proprietate privată. Și-a dat seama că este în fața unei „recidive a cruciadei copacilor”. Cornelia a conceput repede un alt memoriu către primării, ministere, partide politice și jurnaliști, a cooptat și o vecină de la o scară vecină, care știe să scrie la calculator, și au început să le trimită. Au scris cu litere îngroșate: „Singurul lucru pe care ni-l dorim este ca spațiul verde și parcarea amenajată paralel cu bulevardul Nicolae Grigorescu să rămână în continuare în folosul locatarilor blocului 3 bis, așa cum a fost până la data de 1 ianuarie 2013”.

Când a ajuns să-l depună la Primăria Generală, femeia de la recepție i-a spus că nu are ce căuta acolo, că trebuie să se ducă la cea de sector. Nu s-a lăsat, a stat 20 de minute acolo până a convins-o. „Ești pusă să-mi primești o petiție. Ai zis că nu știi, nu poți, nu ai cum, trec eu pe scaunul tău, și ești tu petiționară”, i-a spus și, până la urmă, femeia i-a primit documentul. „N-am scos cuțitul, nici pistolul, dar am scos vorba”, spune amuzată Cornelia.

 

Între timp, și-a amintit de organizația care a premiat-o în 2010 și a început să dea telefoane, să ceară ajutor. Printre altele, celor de la CeRe le-a spus așa: „Aveți această putere să ridicați un capac de pe o oală de 8.352 de metri pătrați care dă în clocot”. Când Lavinia Chiburțe, coordonatorul programului PAS, s-a întâlnit cu Cornelia, a impresionat-o dosarul bine organizat cu memoriile trimise, răspunsurile primite, cu un inventar clar al tuturor documentelor. „La început, în primele câteva minute, a scos dosarul problemei, care avea opis, prilej de entuziasm mare la birou și de încântare că un cetățean a făcut dosar cu opis și a mers la ministere, partide, primării. Extraordinar.”, spune Lavinia.

Că are calități de lider și nu se lasă dezamăgită de pasivitatea autorităților, și uneori și de cea a vecinilor – asta o face un bun organizator civic. Așa a simțit și Lavinia, când la cele două proteste din primăvară a strâns 100 de locatari. „Să știi că ai «voie» să comunici cu Primăria și să o tragi la răspundere sau să colaborezi cu ea – asta e, după capul nostru, participare. Și doamna Cornelia știa cu siguranță că are «voie»”. Laviniei îi place că-n lucrul cu Cornelia, simți că interlocutorul este tot timpul cu temele puse la punct. „Înainte de acțiuni, repetam ce puncte trebuie să atingem – dați informații despre ce s-a întâmplat până acum, chemați clar la acțiune, invitați oamenii din grup să vorbească, cereți reprezentantului Primăriei să stabilească o întâlnire cu proprietarul – și ele găseau momentul potrivit și modul potrivit în care să o spună”, povesteşte Lavinia.

 

Corneliei îi place să lupte pentru zona verde și pentru parcare fiindcă o ține trează; e ceva în care pune pasiune și prin care învață mereu. Așa a făcut toată viața, când și-a tot căutat joburi care s-o țină trează și care să-i placă. A trecut prin mai multe, de la tehnician horticol, ghid turistic, cursantă la regie-film la Școala Populară de Artă și contabilă la cel mai vechi restaurant chinezesc din țară.

Uneori, i-ar plăcea să aibă mai multă susținere de la vecini, măcar de sărbători cineva din cartier să-i spună „La mulți ani” și „mulțumim” pentru cruciada copacilor. „Indiferența asta mă omoară. Am așa o durere sufletească…”, spune Cornelia. Acum e bucuroasă că măcar o are alături pe Maria Baltac, vecina de la scara 9. „S-au găsit două boabe de piper. După care am zis «Stai, bă, ăștia să realizeze că noi suntem două furnici care ne luptăm cu o caracatiță, suntem furnici termite»”. Momentan, problema parcării a rămas fără soluție, Primăria nu le mai cere bani pentru locuri, iar Viceprimarul le-a promis că încearcă să dea de urma noului proprietar. Nu are de gând să lase problema nerezolvată și lupta Corneliei continuă. Când vede ceva care nu-i convine, pune fără încetare întrebări. Așa a făcut și când au apărut peste noapte bănci noi în locul celor vechi, care nu erau chiar uzate. L-a întrebat pe unul dintre consilierii locali „De ce nu plantați un copac, nu vedeţi că stau cu botul mașinii în soare? Că parcă aveți plan de 5.000 de copaci în sector”.

 

___

Acest material face parte din colecția “În PAS cu implicarea” și va fi publicat de către CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică în catalogul serviciului permanent de asistență în advocacy – PAS.