modificat marţi, 12 ianuarie 2010
Back to the grass roots project - un proiect de organizare comunitara derulat in sase cartiere bucurestene
Ce inseamna organizare comunitara?
Organizarea comunitara este în esenta o modalitate prin care cetatenii unei comunitati se reunesc in jurul unor interese comune si acţionează de comun acord pentru ameliorarea concreta a calitatii vietii in cartierul in care locuiesc. Aceasta implica pe de o parte identificarea unor probleme care ii afecteaza pe majoritatea locuitorilor acelui cartier si a eventualelor solutii, iar pe de alta parte organizarea de catre cetatenii insisi a unor actiuni prin care sa atraga atentia autoritatilor competente auspra problemelor si a cailor de rezolvare propuse. Cetatenii influenteaza astfel in mod direct procesul de luare a deciziilor publice care vizeaza respectiva comunitate. Strategia folosita pentru a se face auziti difera in mare masura de reactivitatea factorilor de decizie. Atunci cand negocierea si colaborarea cu autoritatile nu da roade, cetatenii pot recurge la tactici de confruntare si presiune pentru a-si atinge obiectivele.
Organizarea comunitara nu presupune numai rezolvarea anumitor probleme concrete ale comunitatii. Castigarea unor cauze comune va da oamenilor increderea ca lucrurile pot fi schimbate in bine si ca mersul comunitatii depinde si de gradul lor de implicare. Pe termen lung, organizarea comunitara implica formarea unor asociatii de cetateni durabile si capabile sa actioneze in interesul comunitatii in relatia cu autoritatile publice.
Care este rolul facilitatorilor comunitari?
Principalul rol pe care îl asumă facilitatorul comunitar este acela de catalizator al energiilor cetatenilor. Facilitatorul comunitar serveste drept punte de legatura intre locuitorii aceluiasi cartier, incurajandu-i si oferindu-le asistenta necesara pentru a se organiza si pentru a revendica solutionarea problemelor identificate. Facilitatorii comunitari nu vor lua decizii in locul cetatenilor, nu vor lua cuvantul in public in numele grupului si nu vor oferi solutii de-a gata pentru problemele comunitatii. Ei vor fi in schimb alaturi de cetateni pe toata durata proiectului si le vor acorda suportul necesar pentru a-si asuma aceste responsabilitati.
De ce acesta initativa in cartierele bucurestene?
Este cunoscut faptul ca spiritul de comunitate lipseste mai degraba in orasele mari si ca cetatenii acestora se unesc mai greu pentru apararea unor interese comune decat ar face-o comunitati mai bine sudate din orase mici sau din zonele rurale. In cele mai multe dintre cazuri, oamenii se resemneaza sau aleg o cale individuala de rezolvare a problemelor cu care se confrunta in vecinatate. Atunci cand cetatenii reusesc totusi sa actioneze ca un grup si sa ia atitudine in privinta unor chestiuni ca lipsa locurilor de parcare si a spatiilor verzi sau a constructiilor amplasate necorespunzator, pentru a da doar cateva exemple, actiunile acestora nu reusesc sa starneasca reactiile sperate din partea autoritatilor, fie pentru ca nu sunt suficient de bine organizate fie pentru ca nu au o continuitate si o strategie pe termen mediu si lung. In fata acestor realitati, derularea unui proiect de organizare comunitara in cartierele burcurestene apare ca o necesitate. Prin aceasta initiativa, incurajam cetatenii sa se uneasca in jurul unor cauze comune, sa caute solutii impreuna pentru problemele identificate si sa aleaga cea mai eficienta cale pentru a se adresa autoritatilor competente. Obiectivul unor astfel de actiuni cetatenesti nu se limiteaza doar la rezolvarea unor probleme punctuale ci vizeaza formarea pe termen lung a unor grupuri de cetateni dipusi sa preia initiativa si sa actioneze in interesul comunitatii pe care acestia o reprezinta.
Etapele proiectului
- Alegerea cartierelor - In luna noiembrie 2009 au fost alese primele doua cartiere - Lacul Tei şi Favorit (Drumul Taberei) - urmand ca in aprilie sa fie selectate inca patru cartiere bucurestene.
- Interviurile din usa in usa - facilitatorii comunitari vor bate din usa in usa pentru a discuta cu locuitorii din cartiere. Interviurile au demarat in luna decembrie in cele doua cartiere mentionate mai sus si vor continua in ianuarie-februarie.
- Identificarea potentialilor lideri - facilitatorii comunitari vor cauta cetateni care sa fie interesati si dispusi sa se implice activ in organizarea unor actiuni civice, devenind lideri ai unor grupuri civice locale.
- Selectarea problemelor - cetatenii mai sus mentionati, cu ajutorul facilitatorilor comunitari, vor organiza in februarie-martie o intalnire cu cat mai multi locuitori din cartier. In cadrul acestei intalniri vor fi discutate cele mai importante probleme pentru cartier si participantii le vor alege pe acelea pe care le considera prioritare si pe care doresc sa le rezolve in primul rand.
- Grupul civic in actiune - in urma intalnirii, se vor forma grupuri de lucru ale cetatenilor. Acestia se vor documenta cu privire la problemele selectate, vor construi o strategie pentru a atrage atentia autoritatilor competente asupra necesitatii solutionarii lor si o vor aplica. Cetatenii vor decide ce este mai potrivit sa fie facut - scrisori, intalniri cu oficialitatile, strangeri de semnaturi etc. Facilitatorii comunitari vor fi si in aceasta etapa alaturi de cetateni.
- Intalniri cu alte ONG-uri - CeRe va organiza intalniri intre grupurile civice din cele 6 cartiere si organizatii neguvernamentale care sunt active in Bucuresti pentru a le prezenta cetatenilor exemple de lucruri care au fost realizate cu participarea comunitatii.
- Instruiri pentru liderii grupurilor civice - CeRe va organiza o instruire la care vor participa o parte din liderii din fiecare dintre cele 6 grupuri care se vor forma pana la sfarsitul proiectului. Va fi o ocazie sa afle mai multe despre cum pot sa isi continue munca, cum pot gasi fonduri, cum pot mobiliza comunitatea.
Durata proiectului: septembrie 2009 - martie 2011
Parteneri: Center for Community Organizing - CCO (Slovakia) www.cko.sk - Cu o experienta de peste 10 ani in domeniul organizarii comunitare, CCO ofera consultanta facilitatorilor comunitari CeRe pe toată durata proiectului prin sesiuni de training, comunicare online si vizite pe teren.
Finanţator: Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe - www.ceetrust.org
Echipa
Coordonator de proiect :
Sinziana Dobre - sinziana@ce-re.ro
Facilitatori comunitari :
Nicoleta Chirita - nicoleta@ce-re.ro
Mariana Armean - mariana@ce-re.ro