Adresa: Str. Dimitrie Geronta nr. 3, Craiova, Judetul Dolj
Telefon: 0351 807 049
Adresa E-mail: ancaar_cv@yahoo.com
Consiliu Judetean, Consiliu Local, Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Handicap şi Direcţia Judeţeană pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj
Centrul de Resurse pentru participare publică - CeRe
Persoanele cu autism şi familiile acestora
01.06.2007 - 30.09.2007
Un pas catre independenta
Prin misiunea sa, ANCAAR luptă pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor cu autism şi a familiilor acestora. În cadrul acestui proiect ANCAAR Craiova a avut drept scop responsabilizarea comunităţii şi autorităţilor locale din judeţul Dolj cu privire la serviciile de care au nevoie persoanele cu autism. Principalul obiectiv a fost înfiinţarea şi administrarea unui Centru de Reabilitare pentru Copii şi Tineri cu Autism „Dr. Innocenzo Fiore”. Acest centru administrat de ANCAAR este singura instituţie de acest tip din judeţ, unde copiii autişti pot beneficia de serviciile de care au nevoie.
În Craiova nu există un centru care să ofere servicii specializate şi să răspundă nevoilor persoanelor cu autism. Autismul este o tulburare de dezvoltare care afectează capacitatea unei persoane de a comunica şi relaţiona cu ceilalţi, precum şi capacitatea de a reacţiona adecvat la mediul înconjurator. Nu putem spune că este o boală, cum este percepută adesea, ci mai degrabă o tulburare de dezvoltare, puţin cunoscută, care nu poate fi vindecată, dar pentru care părinţii, educatorii şi doctorii trebuie să lucreze împreună pentru a reabilita/recupera şi a reintroduce aceşti copii în societate, prin dezvoltarea unor programe adecvate nevoilor reale ale acestora. Persoanele care suferă de această tulburare au nevoie de suport psihoterapeutic care să intervină la nivel cognitiv-comportamental, crescând sau diminuând comportamentele neadecvate.
Tehnicile de advocacy folosite in aceasta campanie au constat in actiuni de lobby pe lângă autorităţile publice locale, in organizarea unei dezbateri prin metoda cafenelei publice. De asemenea, s-a pus accent pe informarea cetăţenilor şi a autorităţilor din Craiova prin distribuirea de broşuri şi pliante si prin apariţii radio – tv, precum si publicarea de articole in presa scrisă
Pentru a ajunge la stadiul actual de funcţionare şi utilare a centrului a fost un drum lung şi deloc simplu. ANCAAR a parcurs următorii paşi:
- familiarizarea cu modul de funcţionare al administraţiei publice locale, cunoaşterea legislaţiei.Acest proces a implicat realizarea unei baze de date cu mass media locală si cu departamentele din primărie care se ocupă cu problemele legate de copii şi problemele acestora.
- urmatorul pas a fost promovarea problematicii autismului, a serviciilor oferite de ANCAAR la emisiuni de radio locale, emisiuni televizate si prin articole în presa scrisă.
- abordarea autorităţilor locale a fost realizata prin audienţe la primărie unde s-a incercat aducerea problemei in prim planul dezbaterilor din agenda consiliului local.
- apoi s-au trimis scrisori, s-a facut lobby pe lângă consilierii locali cu ajutorul unor întâlniri, telefoane, şi prin identificarea si utlizarea unor relaţii personale)
- s-a organizat o conferinţă de presă prin care s-a comunicat demararea proiectului, scopul, obiectivele, şi rezultatele sperate ale proiectului;
- s-au realizat şi distribuit materiale de promovare – 200 de broşuri şi 700 de pliante prin care se explică fenomenul autism, problemele cu care se confrunta atât persoana suferindă cât şi familia acestuia, precum şi modalităţile de implicare ale comunităţii;
- s-a organizat un eveniment de stradă pentru care membrii ANCAAR, cât şi prieteni şi alţi copii au ieşit în Piaţa Publică din Craiova. Evenimentul s-a realizat cu ajutorul unui grup de tineri si a constat in realizarea unei scenete care a a prezentat o zi obişnuita din viaţa unei persoane cu autism.
- au fost informati Consiliului Judeţean Dolj şi directiile subordonate cu privire la scopul proiectului
- s-au organizat întâlniri cu reprezentanţi ai Consiliului judeţean Dolj;
-au avut loc întâlniri cu reprezentanţi ai Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi Direcţia Judeţeană pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj
- s-a organizat unei cafenele publice.
- Centrul funcţionează într-un spaţiu pus la dispoziţie, gratuit, în incinta Şcolii speciale „Sf.Vasile” din Craiova.De asemenea, centrul dispune si de un teren pentru desfăşurarea activităţilor în aer liber de către Consiliul Judeţean Dolj.
- 22 de copii autişti primesc îngrijirea de specialitate într-un centru foarte bine dotat.
- Consiliul Local susţine plata a trei salarii specialiştilor care lucrează în Centru.
- Locuitorii din Craiova au fost informaţi despre fenomenul autism si cunosc problemele cu care se confruntă persoanele cu autism şi familiile acestora
Un obstacol identificat de noi a fost reprezentat de înţelegerea defectuoasă şi deformată pe care autorităţile locale o au despre problemele reale cu care se confruntă copii cu autism şi familiile acestora.
ANCAAR a organizat atât în cadrul proiectului, cât şi cu alte ocazii, întâlniri, dezbateri toate având pe agenda de discuţie ,, fenomenul autist în Craiova, lipsa serviciilor de specialitate care să vină în sprijinul nevoilor copiilor cu autism şi a familiilor acestora. S-a observat că anumite instituţii de stat (Direcţia de protecţia Copilului) abilitate să vină în sprijinul nevoilor copiilor cu autism tratează acest subiect cu superficialitate delegând drept participanţi persoane care nu sunt factori de decizie în instituţie. Aceste institutii fug astfel probabil de responsabilităţi.
Alte instituţii deşi au fost reprezentate de persoane cu putere de decizie (Consiliul Local) şi-au asumat angajamente care s-au dovedit ulterior pur formale. Încercările nostre de a colabora în vederea depunerii de proiecte în parteneriat a eşuat.
Credem că ceea ce am făcut a fost bine dar, pentru ca măcar o parte din problemele cu care se confruntă persoanele cu autism şi implicit familiile acestora să fie rezolvate, este necesar ca astfel de campanii să fie făcute la nivel naţional şi să cuprindă cât mai multe structuri care reprezintă interesele acestora (asociaţii de părinţi, asociaţii profesionale-medicale, învăţământ.)
Voluntari şi susţinători: Asociaţia Vasiliada din cadrul Mitropoliei Olteniei , Direcţia pentru Tineret Dolj, Club APD Craiova, Asociaţia CRONO