Link: http://www.ce-re.ro/new/o-nou-perioad-de-nscrier, Generat la: 16/12/18, imprima

O nouă perioadă de înscrieri pentru programul de schimb de experienţă în SUA

sâmbătă, 10 februarie 2018

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică anunţă o nouă perioadă de înscrieri pentru persoanele interesate să participe în toamna acestui an, pe o perioadă de 6 săptămâni, în Statele Unite ale Americii, la un program de experienţă în organizare comunitară.

Astfel, cei care doresc să se înscrie pot trimite aplicaţiile până pe 31 martie 2018 aici: http://glc-teachdemocracy2.org/open-competition-for-professional-fellows-exchange-program/

Cei care activează în programe de participare civică şi advocacy din cadrul unor organizaţii neguvernamentale, organizaţii civice, grupuri de iniţiativă civică sau care sunt activişti şi/sau organizatori comunitari, care lucrează cu comunităţi vulnerabile/comunităţi din mediul rural sunt încurajaţi să aplice.

CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică derulează acest program în România pentru al VI-lea an, în cadrul programului GLC Teach Democracy, finanţat de Departamentul de Stat American. Până în prezent, 57 de persoane au participat la acest program de schimb de experienţă.

Detalii despre program se regăsesc şi în înregistrarea de la sesiunea precedentă de recrutări.

Aplicanţii la programul de schimb vor fi invitaţi la un interviu şi la o sesiune de training despre organizare comunitară desfăşurate de CeRe. Găsiţi aici calendarul procesului de recrutare.  

Vă rugăm să citiţi cu atenţie despre criteriile de recrutare: http://glc-teachdemocracy2.org/open-competition-for-professional-fellows-exchange-program/

"De când m-am întors din programul de schimb în SUA am continuat să lucrez cu oamenii din Poiana Negustorului, judeţul Bacău, pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei pe care o primesc copiii în şcolile din zonă. M-am întors cu forţe şi abilităţi noi în ţară şi pas cu pas lucrul nostru pe acest subiect a început să dea rezultate. Am reînceput să organizăm întâlniri şi am planificat următorii paşi pentru îmbunătăţirea calităţii educaţiei pe care care copiii o primesc în şcoli. Membrii comunităţii nu sunt mulţumiţi cu felul în care arată şcoala: spaţiu insuficient pentru toţi copiii, pereţii sunt murdari şi se degradează în special în timpul iernii, sistemul de încălzire nu face faţă. Acestea sunt şi motive importante pentru care mulţi dintre elevi nu frecventează şcoala pe timpul iernii. Am organizat întâlniri ale comunităţii cu autorităţile publice locale şi cu personalul şcolii şi astfel, le-am adus în atenţie aceste probleme. Participarea primarului la aceste întâlniri a determinat un nivel mai mare de participare la întâlniri din partea membrilor comunităţii." Fănel Petrescu a urmat programul de schimb de experienţă în SUA în primăvara anului 2017.  

Pentru informaţii suplimentare:
Dani Prisacariu – dani@ce-re.ro
Vlad Cătună – vlad@ce-re.ro

Succes!

. © CeRe 2008-2018