modificat vineri, 11 decembrie 2009
Scop si obiective
Scopul proiectului este de a ajunge la o mai mare incredere a institutiilor, ONGurilor si nu in ultimul rand, a cetatenilor, in implicarea publicului in luarea deciziilor publice. Obiectivele noastre in cadrul acestui proiect sunt:
- crearea si promovarea de instrumente on-line pentru ca ONGurile si institutiile publice sa includa proiectele lor de participare publica intr-o baza de date online
- promovarea conceptelor de participare publica si identificarea si documentarea a cel putin 30 povesti de succes in domeniul participarii publice derulate de ONGuri, institutii publice sau chiar grupuri de initiativa cetatenesti
- promovarea si premierea a 10 cele mai de succes povesti de succes in participare publica in cadrul unui eveniment
- promovarea povestilor de succes in randul celor interesati (activisti din cadrul ONGurilor, oficiali ai institutiilor publice, functionari publici, mediul academic, etc)
Stadiu
- CeRe a facut consultari in randul organizatiilor neguvernamentale si institutiilor publice pentru a vedea ce isi doresc acestea sa afle din povestile de succes din domeniul participarii publice. Pe baza acestor consultari s-a realizat formularul care trebuie completat de cei care vor introduce povesti de succes in cele doua baze de date online pe care CeRe le va coordona
- CeRe si-a imbunatatit site-ul de prezentare si a creat cele doua baze de date online care vor gazdui povesti de succes: Depozitul de povesti de succes in advocacy si Depozitul de povesti de succes in participare publica
[Proiectul "Premiul participarii publice" este finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe]