home
Doneaza Online!
Depozitele CeRe
Intra in cont
Intra in cont si poti participa la site-ul CeRe
Nu ai cont?
Newsletter CeRe
Sunt de acord sa primesc mailuri CeRe

CeRe newsletter, iulie 2015

modificat marţi, 25 august 2015

Cetăţeni cu al şaselea simţ: simţul civic

Oamenii care au urcat pe scenă la ediţia din acest an a Galei Premiilor Participării Publice (G3P) sunt personajele vocale şi încăpăţânate din jurul nostru, care provoacă schimbarea. Şi nu doar schimbarea care se vede, ci felul în care este guvernată România. Oamenii care aleg să nu stea în banca lor stau pe capul autorităţilor, pentru ca deciziile publice să reflecte vocea comunităţii şi să repare sau să rezolve diverse probleme cu impact asupra noastră, a tuturor.

Pentru cine n-a ajuns la Gală, Suplimentul Decât o Revistă vă prezintă o colecţie de portrete ale câştigătorilor de anul acesta, excelent documentate şi povestite de către jurnaliştii DoR.

Dacă sunteţi curioşi să vedeţi cum a fost atmosfera la Gală, iată galeria VIDEO cu discursurile premianţilor link

Cetăţeni cu al şaselea simţ: simţul civic

Cea de-a doua ediţie a Târgului de Iniţiative Cetăţeneşti a accentuat prezența grupurilor de inițiativă civică în peisajul bucureștean și a prilejuit discuții despre posibile colaborări viitoare. Reprezentanţi din 14 grupuri de iniţiativă cetăţenească, 9 organizații cu oferte concrete de colaborare și peste 250 de bucureșteni participanţi la târg - reţeta care pune bazele unei voci mai puternice a cetățenilor în fața autorităților publice.

Vezi cum a fost atmosfera la târg - link VIDEO

Mai multe detalii despre târg

Citeşte şi “Iniţiativele cetăţeneşti – tot mai puternice

În cadrul târgului, a fost lansată prima ediţie a publicaţiei “Cetăţeneşte-te!”

CeRe: decizii publice aproape de oameni

Oamenii care au curajul să strige tare ce îi doare și să intervină în schimbarea unor decizii publice, care îi afectează direct, vin spre noi pentru sprijin în campanii de advocacy. Adesea, aceşti oameni sunt cei care încearcă să rezolve urmările unor decizii nedrepte și negative, cauzate de cele mai multe ori de funcţionarea deficitară sau de corupţia din administraţia publică. Hotărârile administraţiei, cu impact asupra locuitorilor unui oraş, comună sau sat își văd efectul în însăși imaginea orașului și în calitatea vieții comunității.

Oamenii pe care îi sprijinim pun presiune pe primari sau miniştri pentru a rezolva probleme precum:

  • Construcţiile ilegale din cartierul Floreasca, Aleea Lunguleţu, Strada Luncşoara care, cu girul autorităţilor, au distrus spaţii verzi din oraş şi au degradat calitatea vieţii locuitorilor din jur. Citeşte şi SCRISOARE DESCHISĂ - Privind stoparea construcțiilor ilegale între blocuri și pe zonele verzi în Sectorul 2
  • Lipsa infrastructurii în oraş, care obligă oamenii din cartierul bucureştean Prelungirea Ghencea să circule pe şosea şi prin noroi, în lipsa trotuarelor, şi care îi forţează să-şi petreacă ore întregi blocaţi în trafic - citește mai mult aici
  • Tăierile abuzive de copaci în oraşe, precum în Iaşi, locul în care au fost tăiaţi fără consultarea populaţiei peste 140 de tei de pe bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt sub pretextul evidenţierii clădirilor de patrimoniu – citește mai mult aici
  • Defrișarea parcului Drumul Taberei de către Primăria Sectorului 6 (care a tăiat în mod abuziv 162 de arbori şi a construit în locul lor spaţii expoziţionale gigantice din oţel, beton şi sticlă). Cei din grupul Salvați Parcul Drumul Taberei luptă pentru un parc aproape de oameni, nu aproape de betoane - citește mai mult aici
  • Lipsa politicilor publice care să îmbunătăţească calitatea vieţii persoanelor consumatoare de droguri și să reducă riscurile asociate consumului de droguri injectabil - citește mai mult aici.
  • Lipsa politicilor educaţionale, prin care să se faciliteze accesul la educaţie pentru copiii din comunităţi defavorizate. Împreună cu Asociația Human Catalyst derulăm o campanie de advocacy menită să îmbunătățească implementarea Programul Școală după Școală în școlile defavorizate
  • Lipsa de cooperare şi incoerenţa instituţiilor care au lăsat cinematograful Favorit în paragină timp de 17 ani. Recent, pentru a atrage încă o data atenţia asupra lipsei de decizie a instituţiilor în cazul reconsolidării cinematografului, am organizat în interiorul clădirii lăsate în paragină o vizionare a filmului ”Toto şi surorile lui”, cu participarea publicului larg.
Mai multă transparență și acces pentru cetățeni la deciziile din Capitală - campania Nu Aștepta Super Eroi

Pornind de la studiul “Cum se iau decizii în Capitală”, am început întâlniri de lucru cu instituțiile relevante pentru implicarea publicului în procesul decizional: Consiliul General al Municipiului București, Primarul, Secretarul, Prefectul, alături de secretariatul tehnic al Strategiei Naționale Anticorupție. Cercetarea analizează 125 de proiecte de hotărâri din perioada iulie-noiembrie 2014, din care 41 sunt analizate aprofundat, și indică o serie de disfuncționalități (detalii aici). Prin aceste întâlniri căutăm soluții. Unele s-ar putea regăsi într-un nou Regulament de Funcționare a Consiliului General – aflat pe masa negocierilor, pentru care am formulat recomandări. Cercetarea a fost realizată împreună cu ActiveWatch și Funky Citizens și a fost finanțată de Friedrich Ebert Stiftung.

În toamnă vă pregătim o versiune îmbunătățită a site-ului campaniei, care va conține informații și despre consilierii celor 6 sectoare din București, rezultat al unui proiect realizat în parteneriat cu CENPO – Centrul pentru Politici Publice (Cluj).

Politică fără Bariere

Odată cu încheierea sesiunii parlamentare şi schimbarea legii partidelor, a finanţării partidelor şi campaniilor electorale, a legilor privind alegerile locale şi parlamentare, campania Politică fără Bariere (din care şi CeRe face parte, fiind unul dintre iniţiatori) a readus în discuţia publică votul la distanţă. Pe 8 iulie 2015, Politică fără Bariere a organizat o dezbatere la care au participat experţi electorali, parlamentari şi membri ai societăţii civile. Raportul dezbaterii poate fi citit aici. Un material video cu concluziile dezbaterii pe scurt gasiți şi aici.

Cui îi faci bine dacă donezi la CeRe?

Conversații:

  • - Iar întârzii, am stat 20 de minute la autobuz
  • - Se mai trântește un bloc la mine în cartier, o să taie și ultimii copaci
  • - În loc să ne bage și nouă apă, ăștia renovează iar primăria
  • - Nici nu-mi vine să mai merg în parc la noi, arată jalnic

CeRe face ca aceste linii de dialog să se continue cu:

  • - Păi hai să facem ceva, să ne organizăm, să mergem la Primărie, putem.

De această ultimă linie de dialog pe care o facem posibilă ne bucurăm cu toții. O dată pentru că ajunge să rezolve probleme mici sau mari care ne afectează direct. Dar mai ales pentru că transformă bodogăneala individuală de pe canapea, în acțiune.

Deci, cui faci bine dacă donezi la CeRe? Ție, ei, mie, lui, adică nouă – personajul colectiv pe care, în glumă, la noi în birou, îl numim “poporul român”.

Giving Circle

Cercul donatorilor CeRe este un grup de oameni care de-a lungul timpului au rezonat cu viziunea CeRe, cu munca noastră și care au ales să susțină organizația în efortul de a fi alături de cei care vor să schimbe ceva.

Cercul sprijină la alegere, 3 proiecte prin care CeRe ajută comunități locale (din București, sau din țară) să influențeze deciziile publice pentru a rezolva probleme comune, resimțite în acele comunități.

Despre cerc și despre de ce ne plac întâlnirile Cercului, în acest filmuleț

  • Şi anul acesta am participat la Swimathon, eveniment organizat de Fundaţia Comunitară Bucureşti. Ne-am bucurat de susţinerea celor 2 echipe de înotători, care au înotat, au donat şi au atras donaţii pentru CeRe. Le mulţumim şi pe această cale!
  • 20% din impozitul pe profit – suma ce poate fi acordată ONG-urilor prin contract de sponsorizare
    Puţine societăţi comerciale ştiu că au la îndemână posibilitatea de a sponsoriza o organizaţie neguvernamentală care, pe lângă binele făcut comunităţii/societăţii, înseamnă şi beneficii fiscale. Citeşte mai departe link
Bunătăţi de la CeRe
  • Manual despre cum să nu stai în banca ta! Aici veți găsi bucăți din jurnalele de călătorie ale oamenilor din echipa CeRe, din peripețiile lor pentru echilibrarea balanţei puterii. Vorbim despre tei, primării, clădiri, legi, ministere, advocacy digital și multe altele. Și, de fapt, vorbim despre cum să fii brici la capitolul participare publică
  • Am cuprins în cifre fiecare PAS pe care l-am făcut pentru reechilibrarea balanței de putere din 2012 până în zilele noastre. Vă invităm să vedeți întregul infografic care spune povestea PAS pentru o societate civilă organizată și neorganizată puternică, pentru o administrație atentă și deschisă către nevoile oamenilor, către schimbarea din care vom face parte cu toții
  • Comunitățile se schimbă. Aici găsiți o colecție cu povești și informații despre cetățeni și organizații neresemnați
  • Dacă aveți o problemă și nu știți ce să faceți, dacă vreți să cereți informații publice de la primărie și nu știți cum, dacă se taie copacii pe strada voastră și vreți să faceți ceva, dacă vreți să vă mobilizţi vecinii pentru a convinge primaria/ministerul să rezolve o problemă, aici găsiți câțiva PAȘi de intervenție rapidă
RSS . © CeRe 2008-2018    Termeni si conditii     Politica de securitate