Depozitele CeRe
Intra in cont
Intra in cont si poti participa la site-ul CeRe
Nu ai cont?
Newsletter CeRe
Sunt de acord sa primesc mailuri CeRe

16 oct '08 - La o cafea despre implicarea cetăţenilor

Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) vă invită joi, 16 octombrie a.c. la o discuţie pentru îmbunătăţirea ghidului dedicat autorităţilor locale cu titlul „Implicarea cetăţenilor - pe scurt".

Întâlnirea va fi organizată sub forma unei cafenele publice ce se va desfăşura între orele 12:00 - 14:30 la Bistro La Taifas din strada Gheorghe Manu nr. 16 (fosta stradă Lemnea, în spatele Muzeului George Enescu de pe Calea Victoriei) din Bucureşti.

Invitaţii - reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale şi ai organizaţiilor neguvernamentale active în domeniul participării publice - vor avea ocazia „la o cafea şi un fursec" să dezbată pe teme cum ar fi:

  • Consultarea cetăţenilor - eveniment punctual sau proces
  • Probleme şi sfaturi pentru pregătirea unei consultări
  • Probleme şi sfaturi pentru o bună derulare a unei consultări
  • Folosirea rezultatelor consultărilor în procesul decizional
  • Organizarea la nivel de instituţie a responsabilităţii de a consulta
  • Ce ar trebui făcut în spiritul legii, nu doar în litera legii

Publicaţia îşi propune să devină un instrument util pentru responsabilii de organizarea activităţilor de consultare a cetăţenilor din cadrul primăriilor, consiliilor judeţene şi a altor instituţii ale administraţiei publice locale. La finalul proiectului, ghidul va fi tipărit în 300 de exemplare şi distribuit autorităţilor locale din ţară.

Ghidul „Implicarea cetăţenilor - pe scurt" este realizat în cadrul proiectului „Cetăţeanul şi decizia publică în secolul XXI", proiect implementat în 7 oraşe din România (Aninoasa, Horezu, Isaccea, Mizil, Pecica, Pucioasa, Târgu Neamţ). CeRe îi are ca parteneri în acest proiect pe Fundaţia Parteneri pentru Dezvoltare Locală (FPDL) şi Asociaţia Oraşelor din România (AOR). Proiectul beneficiază de finanţare de la Uniunea Europeană prin Programul Phare.

Vă rugăm să confirmaţi participarea dvs. la acest eveniment prin e-mail - cere@ce-re.ro, fax - 031 1050 756 sau la următoarele numere de telefon: 031 1050 755, 0726 773 124 (persoană de contact: Cristina Soare).

Vă aşteptăm!

 

RSS . © CeRe 2008-2009    Termeni si conditii