Posts Tagged ‘participare’

Si totusi, se poate! Scoala Centrala a dovedit-o!

Tuesday, February 2nd, 2010

La Scoala Centrala lucrurile au revenit la normal. Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a dat o noua decizie prin care a numit-o din nou, prin detasare, pe doamna Cojescu in postul de directoare a liceului.

Nu am, din pacate, acum timpul de a povesti pe lung – de fapt, cred ca ar trebui sa faca acest lucru chiar actorii principali! Dar pentru mine aceasta decizie imi arata ca in Romania, totusi, se poate ca deciziile publice sa tina cont si de parerea cetateanului, daca cetateanul e foarte hotarat! (si nu este ca in bancul cu Bula care pentru nota 10 iti spunea si numele respectivului cetatean 🙂 ).

Felicitari elevilor si profesorilor, in primul rand, parintilor si altor prieteni ai scolii, apoi! M-am simtit mandra ca sunt centralista!

Scoala Centrala e abuzata!

Wednesday, January 20th, 2010

Azi am aflat o veste incredibila: directoarea Scolii Centrale, Norocica Cojescu, a fost demisa de Inspectorat. Cum s-a produs evenimentul? Ieri dup-amiaza un inspector a intrat in cabinetul dansei insotit de o tanara doamna si i-a spus: “Iaca hartia prin care sunteti demisa. Dansa este inlocuitorul dvs”. Si gata! Asta a fost tot!

Eu sunt fosta eleva a Scolii Centrale. Mama mea este profesoara acolo.  Mi se pare un afront incredibil! Nu cunosc legislatia, dar nu cred ca poti demite un director asa, pur si simplu – nu a fost invocat nici un motiv! Nu a fost nici o discutie prealabila ca ar fi vreo problema (de pilda sa anunte consiliul de adminitratie al scolii). Inspectorii care au aparut in momentul in care profesorii si elevii au protestat au dat din colt in colt ca “demiterea nu e sanctiune” (o fi o recunoastere a meritelor?), ca “fosta-doamna director nu e incompetenta” (daca e competenta, atunci de  ce o demiti?), ca e nevoie de “sange proaspat” (da, doamna propusa nu e din scoala, este tanara – are cam ca mine, vreo 30 de ani…mi se pare un argument imbatabil!)… deci, o bataie de joc!

Cu noua directoare – al carei nume nici macar nu il cunosc – nu am nimic, desi ma intreb daca ea insasi nu ar fi trebuit sa isi dea seama de penibilul si abuzul situatiei!

Ma intreb, in fata unor astfel de cazuri in care se vede clar domnia bunului plac, incalcarea regulilor, bagarea picioarelor intr-o institutie de invatamant (azi a fost si simulare nationala la ceva test de informatica si, sa nu uitam, este mijlocul anului scolar!), lipsa transparentei, incompetenta Inspectoratului si nici nu stiu cate as putea sa mai insir, ma intreb, asadar, cum ar putea profesori care suporta un astfel de sistem sa formeze din elevi niste cetateni cu simt civic! Cand ei sunt calcati in picioare, cum ar putea sa ii mai dea incredere unui elev ca are drepturi care ii vor fi respectate si  ca merita sa isi indeplineasca si propriile obligatii de cetatean? Impresia mea este ca e ca pe timpul fanariotilor: vine de la Poarta si spune cine tre’ sa fie!

Imi manifest sustinerea personala pentru demersurile facute de elevi si profesori pentru a rezolva aceasta situatie. Eu vad ca rezolvare revenirea la doamna Cojescu. Vroiam sa scriu ca daca ar fi aduse dovezi imbatabile de incompetenta, coruptie, trafic as fi de acord, desigur, cu gasirea altei solutii. Dar, de fapt, sunt atat de sigura ca e doar un abuz,incat nici nu mai las loc de alternativa!

Ii rog pe cei care sunt sau au fost elevi ai Scolii Centrale, dar si pe alti cititori, sa sustina aceasta cauza. Probabil ar fi util cineva care sa cunoasca legislatia din domeniul educatiei (numiri/demiteri director),  un avocat (eu as da in judecata Inspectoratul), cineva din presa care sa faca valva sau pur si simplu de oameni care sunt dispusi sa semenze o scrisoare de sustinere si sa o trimita Inspectoratului (in caz ca cineva va decide ca aceasta este o idee buna). Daca vreti sa va implicati – accept si alte sugestii – va rog sa imi trimiteti un email la sinziana@ce-re.ro.

Centralista indignata,  Sinziana

Despre participarea romilor

Tuesday, March 31st, 2009

 

Dupa cum bine stiti, CeRe implementeaza un proiect in care sunt implicate 3 grupuri de tineri romi din Romania, Slovacia si Ucraina. Proiectul presupune ca acesti tineri vor lua in primire cate un aparat foto, vor face fotografii pe tema excluziunii sociale in comunitatile lor si se intalnesc saptamanal cu coordonatorii locali de proiect pentru a discuta fotografiile. Toate astea timp de 3 luni dupa care ei aleg fotografiile care vor lua parte la expozitii in cele 3 tari. 

 

Nu pot sa va spun cat de ridicat a fost nivelul de stres in cadrul echipelor de proiect inainte de a demara efectiv activitatile: daca nu vor veni beneficiarii la intalniri? daca nu-i intereseaza sa faca fotografii? Principala sursa de stres era asadar legata de implicarea tinerilor romi in proiect si de interesul pe care acesta l-ar putea reprezenta pentru ei. La toate acestea se adaugau scepticismul celor din jur cu privire la reusita proiectului si bine cunoscutele judecati de valoare cu privire la comunitatea roma. Dintre cele mai auzite:

          de la sora, cumnatul et co. : „Pai va fura aia aparatele foto, sunteti nebune!”;

          de la prietene: „Esti nebuna, ce dracu’ te duci in tiganie? In alt proiect nu puteai sa te bagi?” (un tip de abordare), sau „Sunteti foarte curajoase!” (un alt tip de abordare, mai subtil);

          de la furnizorul aparatelor foto, de la care urma sa cumparam vreo 200 de bucati si cu care doream sa negociem o reducere de pret sau o sponsorizare: „Ahhh, nu, daca e pentru tigani, nici nu vreau sa aud! Stiti de initiativa Jurnalului National, ca vor sa schimbe numele de rom in cel de tigan? Eu semnez la ei!”

 

Cam aceasta era atmosfera in care incepea proiectul.

 

Si surpriza: la primul workshop cu tinerii romi de la Merisani au aparut nu 16 tineri, ci 22. Care au aparut si la al doilea workshop. Care nu au furat aparatele foto, ba le-au folosit cu mult talent iar prima runda de fotografii este uimitoare! Situatie similara la Raslavice, in Slovacia (componenta cu Ucraina nu a demarat inca).

 

Unii vor spune ca e prea devreme sa ne pronuntam cu privire la finalizarea proiectului, insa eu cred ca proiectul asta va fi unul dintre proiectele reusite, de succes. Si va fi unul de suflet, atat pentru mine cat si pentru restul echipei CeRe. Nu cred ca exista proiecte mai dificile, dar care sa ofere satisfactii mai mari, ca proiectele de genul acesta, in care reusesti sa faci grupuri marginalizate sa capete incredere in ele. Nu spun inca „sa se faca auzite”, pentru ca nu suntem inca la final. Dar atunci vom vedea noi (ce-o sa mai scriem pe blog)!

 

Iar pentru cei care imi sugerau alt tip de proiecte: dragilor si dragelor, ele exista! Numai ca la CeRe proiectele nu sunt comode, atat ca implementare, cat si ca rezultate … iar eu de-aia lucrez aici! Si de-aia ne iubesc si partenerii locali, fara de care nimic nu ar fi fost posibil…

 

 

scris de: Florina