Posts Tagged ‘cetateni’

Si totusi, se poate! Scoala Centrala a dovedit-o!

Tuesday, February 2nd, 2010

La Scoala Centrala lucrurile au revenit la normal. Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti a dat o noua decizie prin care a numit-o din nou, prin detasare, pe doamna Cojescu in postul de directoare a liceului.

Nu am, din pacate, acum timpul de a povesti pe lung – de fapt, cred ca ar trebui sa faca acest lucru chiar actorii principali! Dar pentru mine aceasta decizie imi arata ca in Romania, totusi, se poate ca deciziile publice sa tina cont si de parerea cetateanului, daca cetateanul e foarte hotarat! (si nu este ca in bancul cu Bula care pentru nota 10 iti spunea si numele respectivului cetatean 🙂 ).

Felicitari elevilor si profesorilor, in primul rand, parintilor si altor prieteni ai scolii, apoi! M-am simtit mandra ca sunt centralista!

Scoala Centrala e abuzata!

Wednesday, January 20th, 2010

Azi am aflat o veste incredibila: directoarea Scolii Centrale, Norocica Cojescu, a fost demisa de Inspectorat. Cum s-a produs evenimentul? Ieri dup-amiaza un inspector a intrat in cabinetul dansei insotit de o tanara doamna si i-a spus: “Iaca hartia prin care sunteti demisa. Dansa este inlocuitorul dvs”. Si gata! Asta a fost tot!

Eu sunt fosta eleva a Scolii Centrale. Mama mea este profesoara acolo.  Mi se pare un afront incredibil! Nu cunosc legislatia, dar nu cred ca poti demite un director asa, pur si simplu – nu a fost invocat nici un motiv! Nu a fost nici o discutie prealabila ca ar fi vreo problema (de pilda sa anunte consiliul de adminitratie al scolii). Inspectorii care au aparut in momentul in care profesorii si elevii au protestat au dat din colt in colt ca “demiterea nu e sanctiune” (o fi o recunoastere a meritelor?), ca “fosta-doamna director nu e incompetenta” (daca e competenta, atunci de  ce o demiti?), ca e nevoie de “sange proaspat” (da, doamna propusa nu e din scoala, este tanara – are cam ca mine, vreo 30 de ani…mi se pare un argument imbatabil!)… deci, o bataie de joc!

Cu noua directoare – al carei nume nici macar nu il cunosc – nu am nimic, desi ma intreb daca ea insasi nu ar fi trebuit sa isi dea seama de penibilul si abuzul situatiei!

Ma intreb, in fata unor astfel de cazuri in care se vede clar domnia bunului plac, incalcarea regulilor, bagarea picioarelor intr-o institutie de invatamant (azi a fost si simulare nationala la ceva test de informatica si, sa nu uitam, este mijlocul anului scolar!), lipsa transparentei, incompetenta Inspectoratului si nici nu stiu cate as putea sa mai insir, ma intreb, asadar, cum ar putea profesori care suporta un astfel de sistem sa formeze din elevi niste cetateni cu simt civic! Cand ei sunt calcati in picioare, cum ar putea sa ii mai dea incredere unui elev ca are drepturi care ii vor fi respectate si  ca merita sa isi indeplineasca si propriile obligatii de cetatean? Impresia mea este ca e ca pe timpul fanariotilor: vine de la Poarta si spune cine tre’ sa fie!

Imi manifest sustinerea personala pentru demersurile facute de elevi si profesori pentru a rezolva aceasta situatie. Eu vad ca rezolvare revenirea la doamna Cojescu. Vroiam sa scriu ca daca ar fi aduse dovezi imbatabile de incompetenta, coruptie, trafic as fi de acord, desigur, cu gasirea altei solutii. Dar, de fapt, sunt atat de sigura ca e doar un abuz,incat nici nu mai las loc de alternativa!

Ii rog pe cei care sunt sau au fost elevi ai Scolii Centrale, dar si pe alti cititori, sa sustina aceasta cauza. Probabil ar fi util cineva care sa cunoasca legislatia din domeniul educatiei (numiri/demiteri director),  un avocat (eu as da in judecata Inspectoratul), cineva din presa care sa faca valva sau pur si simplu de oameni care sunt dispusi sa semenze o scrisoare de sustinere si sa o trimita Inspectoratului (in caz ca cineva va decide ca aceasta este o idee buna). Daca vreti sa va implicati – accept si alte sugestii – va rog sa imi trimiteti un email la sinziana@ce-re.ro.

Centralista indignata,  Sinziana

Comunicarea primar – cetatean

Wednesday, December 9th, 2009

  
Ca autoritatile nu comunica adesea cu cetatenii pe care ii reprezinta stim. Nu de alta, dar acesta este unul din motivele pentru care exista CeRe. Asa ca ne bucuram sa vedem din cand in cand un primar care vrea sa deschida dialogul in comunitate. Dar parca nu ne-am fi asteptat la un altfel de dialog…
    

mesaj navodari

sursa: http://www.realitatea.net/foto_1045763_primarul-din-navodari-ii-cearta-pe-alegatori_690988.html
   

Administratia Publica din Romania – inapoi in evul mediu. Primaria Merisani interzice cetatenilor prezenta la sedintele Consiliului Local

Wednesday, July 1st, 2009

 

Primarul din comuna Merisani, judetul Arges, s-a suparat pe oamenii pe care-i reprezinta. Acestia au aflat ca sedintele consiliului local sunt publice, ca urmare a activitatilor Asociatiei Partener pentru Tine si Centrului de Resurse pentru participare publica – CeRe. În consecinta, locuitorii din Merisani au început sa participe la sedinte, asumandu-si rolul de cetateni activi – rol pe care politicienii sustin ca ar dori sa si-l asume cat mai multi cetateni.

  

Primarul, considerand ca oamenii perturba cu prezenta lor înaltul for de decizie al comunei, propune pur si simplu consilierilor locali ca sedinta Consiliului Local din 30 iunie 2009 sa nu fie publica si cere celor opt cetateni prezenti sa paraseasca sala. Pentru a preveni situatia în care consilierii nu sunt de acord, primarul anunta ca daca oamenii nu pleaca, el îsi retrage dispozitia de convocare a sedintei. Aflandu-se în pericol sa fi batut drumul degeaba si sa plece acasa fara indemnizatia de sedinta, consilierii sunt de acord ca cetatenii sa fie dati afara.

  

Primarul merge mai departe cu ilegalitatile si propune consilierilor locali ca nici sedintele viitoare ale consiliului local sa nu mai fie de-acum înainte publice – „’om face 3-4 pe an publice si gata” declara domnul primar. Consilierii locali, fara sa tina cont de prevederile legale conform carora cetatenii au dreptul sa participe la sedintele consiliului local, au votat în unanimitate propunerea primarului.

  

Prin adoptarea  unor astfel de hotarari prin care limiteaza drepturile legale ale cetatenilor, Consilierii locali si Primarul comunei Merisani se expun unor sanctiuni penale. Într-un caz similar, Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu a dispus amendarea consilierilor comunei Selimbar cu cate 1000 RON pentru savarsirea faptei de abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor.

  

La povestea de mai sus au fost martori opt cetateni ai comunei si membrii Asociatiei Partener pentru Tine care, împreuna cu Centrul de Resurse pentru participare publica – CeRe, desfasoara proiectul Consiliul la rampa – proiect menit sa monitorizeze activitatea consilierilor locali si sa informeze comunitatea locala cu privire la ce fac alesii sai.