Decizia politică şi ce vrea poporul de la sistemul de pensii

 

 

Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), împreună cu Centrul Român de Politici Europene (CRPE), a lansat recent un studiu cu alternative pentru reforma sistemului de pensii în România. Scopul studiului nu e să ajungă la o concluzie, ci prezintă nişte puncte de plecare pentru o mai amplă dezbatere publică.

 

Poate cel mai important punct al proiectului „Reforma pensiilor – de la experți la public” este că în acest sfârșit de săptămână (7-9 martie) va avea loc un forum deliberativ pe marginea acestor scenarii sau alternative.

Invitată la un post de televiziune să vorbesc despre pensii – deşi am spus clar că nu despre pensii vreau să vorbesc, ci despre cum dezbatem ce vrem de la sistemul de pensii – am fost confruntată cu întrebări de genul „cât ar trebui să fie pensia unui militar?”, şi mai ales cu concluzia unuia dintre invitaţi: „dar până la urmă, ce se întâmplă cu acest sistem este o decizie politică”. Adică, degeaba dezbateţi voi, că nu contează.

 

Sigur că este o decizie politică, şi nici nu aş vrea să fie altfel. Însă nu văd de ce decizia politică ne-ar lua dreptul la deliberare şi consultare şi de ce ceea ce spun cetăţenii (în cadrul forumului deliberativ) şi alte părţi interesate (angajatori, organizaţii preocupate de protecţia socială) s-ar lovi cap în cap cu decizia asumată politic. Sau de ce nu ar conta.

 

Până la urmă, decizia politică înseamnă să îţi asumi ceva, fie să mergi împotriva vocilor implicate în proces, fie să mergi cu ele mai departe și să le incluzi în decizia finală. Decizia politică înseamnă să ştii ce faci cu toate vocile din proces, cu toţi factorii interesaţi (cum zice în carte), să le dai un răspuns. Este evident că nu vei putea mulţumi pe toată lumea,  dar poţi să îi asculţi, şi să vezi, ca decident, unde te situezi în funcţie de interesul publicurilor (publicului) tale.

 

Toate acestea se suprapun peste percepţia generală că „ce-o să spună oamenii decât că vor pensii mai mari”. Sigur că noi toţi ne dorim ca, odată ieşiţi la pensie, să ne putem trăi liniştiţi bătrâneţea fără să ne îngrijorăm pentru lucrurile de bază măcar, cum ar fi mâncarea şi întreţinerea. În alte cuvinte, pensia să ne permită un trai decent. Însă cum ajungem la acest trai decent iarăşi nu este un lucru atât de bine definit  (există o discuție la nivel european de câțiva ani despre stabilirea unor standarde minime în protecția socială, deci implicit și despre definirea unui trai decent).  De exemplu, încă nu ştim dacă vrem ca din pensie să ne plătim medicamentele sau acestea din urmă să fie subvenţionate într-o măsură mai mare, astfel încât o parte din pensie să nu se ducă pe această cheltuială. Ori ăsta este un lucru care poate fi discutat şi negociat. La fel cum, pentru a acoperi gaura din bugetul de pensii, nu ştim încă ce preferăm: taxe mai mari pentru a acoperi lipsa din bugetul de stat din care se fac transferuri către fondul de pensii sau un CAS mai mare care să se ducă direct la pensii? Sau, de fapt, se poate face asta numai printr-o mai bună colectare a taxelor deja existente? Dacă nu vrem să ne asumăm un deficit bugetar/de pensii mai mare, înseamnă că ne asumăm fie eventuale împrumuturi şi costurile aferente, fie că îmbunătăţim rata de colectare a taxelor la buget şi costurile aferente sau toate acestea la un loc.

 

Sunt foarte multe întrebări atunci când vorbim despre pensii. Ce este echitabil, ce este sustenabil? Evident că în spate ar trebui să stea nişte calcule matematice şi nişte proiecţii, dar cine doreşte ca decizia să fie luată numai în funcţie de asta? Decizia despre cum ar trebui să arate sistemul de pensii e a noastră – ca societate, ori asta implică şi decizia politică. Dar politica nu înseamnă numai partide politice: sindicatele, patronatele, ONG-urile și fiecare simplu cetățean sunt actori politici. Partidele  politice ar trebui să-şi asume că merg într-o direcţie sau alta, dar vor ştii şi trebuie să ştie dacă o fac împotriva celorlalte voci din societate sau nu.

 

Deliberarea şi dezbaterea aduc la un minim numitor comun aceste voci şi ce este acceptabil pentru ele, ajung la acele lucruri peste care nu putem trece (pensia socială, de exemplu), în funcţie de valorile noastre ca societate. Pe asta ar trebui să se fundamenteze decizia politică. Din experienţa mea cu oamenii ştiu, de exemplu, că mama nu vrea taxe mai mari dar se gândeşte la pensia mea şi la sursele din care îmi va fi plătită pensia. Oamenii nu vor pensii mai mari cu orice preţ – asta e o prejudecată, indusă şi practicată cu sârg tocmai de către decidenţii politici.

 

Oamenii nu se reduc la nişte maşini de votat care vor tot mai mult, ei înţeleg foarte bine procesul dacă cineva îl explică corect. Asta ne-am asumat să facem noi, la CeRe, în acest proiect. Pentru că noi credem că dacă facem asta, vom avea decizii luate în comun mai bune, mai acceptabile pentru societate şi mai implementabile. Ce factor politic nu şi-ar dori ca decizia pe care o ia să fie susţinută astfel?

 

De aceea aici la CeRe credem că procesul, nu numai decizia politică, e esenţial. Consultarea şi deliberarea nu sunt doar o găselniță, ele sunt esenţiale pentru democraţie.

 

Autor: Florina

 

Tags: , ,

Leave a Reply