Cine este bosonul Higgs și ce vrea el de la noi?

 

Acum câteva zile Peter Higgs şi Francois Englert au primit Premiul Nobel pentru fizică, după identificarea şi descoperirea bosonului Higgs. Ne bucurăm, desigur. Cine n-a auzit de bosonul Higgs? Mai ales dintre cei care se uită la The Big Bang Theory.

 

Dar cine știe ce este bosonul Higgs?  Bine, bine, particula lui Dumnezeu, care explică formarea Universului. Dar cum adică? Cum explică ea asta? Cum înțelegem noi, muritorii de rând, neștiutori de fizică, eventual absolvenți de profil uman ce face bosonul acesta. Ca să ne bucurăm mai abitir, nu doar așa, din spirit de solidaritate.


 
Păi teoretic, dacă am ratat lecțiile de fizică și nici nu avem aplecare spre științele exacte – e gata. S-a terminat. Nu mai avem șanse. Nu ne mai băgăm, chiar dacă am putea înțelege ceva din Universul în care și noi trăim.
 
Cam la fel e și în dezbaterile publice pe subiecte “tehnice”. Dacă nu ești inginer constructor, la revedere. Nu îți spui părerea despre pasajul subteran. Ce dacă treci pe acolo zilnic și tu ești cel care va fi afectat?! Trage aer în piept, fă facultatea de drumuri și poduri și dup-aia vii la primărie să poți să vorbești cu domn’ director. Dacă nu ai nici în clin nici în mânecă cu economia, dar ai vrea să spui ceva despre bugetul satului/comunei/orașului/țării, ghinion. Ia și citește 700 de pagini de tabele scanate și dup-aia vino la dezbatere. Pentru că autoritățile n-o să-ți traducă niciodată bugetul sau proiectul tehnic așa cum ne explică New York Times ce este bosonul Higgs. – http://www.nytimes.com/interactive/2013/10/08/science/the-higgs-boson.html?smid=pl-share
 
Nu încă, cel puțin.
 
 
Autor: Ioana

Leave a Reply