Archive for January, 2014

Şi acum, la secţiunea SF, discutăm despre managementul riscului

Wednesday, January 29th, 2014

 

 

„Am fost selectaţi la un concurs de proiecte”, mi-a zis o amică. M-am bucurat – avea o idee care chiar îmi plăcuse. Şi am felicitat-o. „Da, dar bănuiesc că mai e o etapă – o să ne cheme să ne vadă şi să ne mai pună întrebări şi abia apoi o să decidă”, a zis ea. Eu am asigurat-o că nu e cazul: au fost citite formularele de un juriu şi gata, decizia e luată.

 

Şi iată cum de la această conversaţie mi-a picat şi mie fisa. Această amică lucrează într-o corporaţie. Şi a avut o gândire de “business” de bun simţ: nu dai bani fără să vezi omul sau marfa, fără să poţi pune nişte întrebări de clarificare. Asta faci în mod normal când te ocupi de furnizori. Nu te mulţumeşti până nu primeşti x oferte, soliciţi detalii suplimentare, programezi întâlniri, discuţi, negociezi.

 

Dar oare, în cazul finanţărilor nerambursabile, tot aşa ar trebui să se întâmple lucrurile? Povestea de mai sus se desfăşura în contextul unui concurs de CSR – adică era o firmă care dădea bani către ONG-uri. Dar nu folosea logica de firmă, cea pe baza căreia îşi face achiziţiile, ci dădea bani pe NV, cum s-ar zice.
(more…)