Archive for January, 2012

Piata si ce ne spune ea

Saturday, January 21st, 2012

 

Anti-sistem si anti-politica? Nu, o noua politica

 

Vrem o alta clasa politica. O noua clasa politica. S-a strigat asta din primele zile. Cerem punerea pe tusa a tuturor politicienilor actuali. Partidele actuale au dovedit ca nu reprezinta pe nimeni decat pe cei cativa ajunsi in structurile lor inchise de putere . Toate partidele au dat la schimb valorile in care credeam pe accesul la resursele publice.

 

Strigand in Piata ca toate partidele sunt la fel, nu spunem ca vrem desfiintarea partidelor politice, ci reguli noi de joc si oameni si oferte politice noi. Atat. Spunem ca suntem  ne-reprezentati politic. E simplu. Nici o strategie diversionista. „Vreau sa votez un om liber”, asta spune un slogan in Piata. Ne uneste faptul ca nu avem cu cine vota.

 

De-asta politicienii nu sunt bine veniti in piata. Mai lasati-ne. Intre timp, curatati-va! Piata a sanctionat instantaneu derapajele si incercarile de confiscare sau deturnare a mesajului ei.

 

Si tot de-asta nu avem nevoie de un lider. Piata Universitatii nu are si nu a avut nevoie de lider. Piata are nevoie de noi toti. Asta e noua politica. Asta ne invata Piata.

 

Piata vrea o mai mare pluralitate si reprezentare a intereselor, o reprezentare a acelor voci care pana acum au fost ignorate (vezi mesajul tuturor „minoritatilor” din Piata, de la precariat si ultrasi pana la feministe). Piata e locul in care se intalnesc aceste voci si acum isi cer locul pe scena politica. Credem ca e important sa transmitem mesajul acelor oameni care s-ar fi implicat in politica si nu au facut-o pana acum (din cauza mizeriei din politica actuala) ca este momentul sa o faca. Cum, vom vedea. Primul pas e sa indrazneasca.

 

Pe ce ne bazam? Pe o noua constiinta civica

In Piata se vad semnele unei treziri de constiinta care va sustine cele de mai sus. Asa cum bine spunea un coleg de Piata: „Iti multumim, Basescule, ca ne-ai trezit!”

 

Semnele acestei treziri sunt peste tot in Piata. Vezi, de exemplu: „Romani, nu dati spaga”,

„In sfarsit, mandru ca sunt roman!”, „Am venit singur, nu m-a adus autocarul”, „Romania, trezeste-te!”, „Iesiti din casa, daca va pasa!” sau „Cetatenia/Salveaza Romania!”

 

De-asta Piata nu e despre un lider, ci despre noi toti, care ar trebui sa ne regasim locul de actori in jocul politic. Ca pana la urma, politica asta inseamna. Vreau sa cred ca Piata e despre o noua constiinta civica si ca in lunile si anii ce vor urma vom reusi sa punem in loc un nou tip de politica. Ulterior Pietei, trebuie sa avem curaj sa iesim din logica Votului Pierdut si sa dam o sansa noilor actori politic. Sa avem curaj sa votam si altceva, onest, fara a ne mai face calcule electorale.

 

Si tot de aceea mai cred ca Piata nu va dainui prin organizarea unui mare grup Facebook sau prin centralizarea noastra, a celor de acolo. Ea va dainui daca fiecare dintre noi isi va asuma drepturile de cetateni de aici incolo, astfel incat sa reusim cu adevarat o schimbare si realizarea unui stat de drept si a unei democratii. Ea va dainui prin noi, daca fiecare dintre noi indrazneste de aici incolo sa fie implicat in conturarea si sustinerea noilor oferte politice si in guvernare (activ, nu numai la alegeri).

 

Cei care au inteles Piata, care se duc acolo si o traiesc, isi vor asuma iesirea in strada (si prin asta inteleg de aici incolo si orice alt fel de actiune politica si o mai mare participare publica) ori de cate ori va fi nevoie.

 

Iar daca nu, „Tara fara viitor/Cu Basescu dictator” ( a se inlocui „Basescu” cu orice nume de politician actual doriti).

 

Florina Presada