Dragi cititori,
A trecut destul de mult de la episodul 1 la episodul 2. Imi cer scuze, dar lucrurile s-au precipitat in viata personala cu foarte multe evenimente. As vrea insa sa va spun ce a urmat…
Pasul facut de mine atunci a fost sa ma duc pana la cea mai apropiata sectie de politie. Am aflat cu aceasta ocazie ca in calitate de persoana care a depus o plangere, am dreptul sa cer politistului sa ma informeze cu privire la mersul anchetei. Aceasta cerere este tratata ca orice sesizare sau petitie, prin urmare trebuie sa
primesc raspuns la ea in maxim 30 de zile.
Tot cu aceast ocazie am aflat diferenta dintre politia comunitara si cea de proximitate. Prima se ocupa de chestiile legate de spatiul public (daca de pilda vezi ca se taie copaci in spatele blocului tau, poti suna la politia comunitara si ar trebui sa reactioneze. Vezi nota mai jos). Este subordonata primariei si nu are nici o legatura cu politia obisnuita. A doua, politia de proximitate, se ocupa de relatiile dintre oameni. Un scandal la vecinul de jos sau un bairam la studentii de sus se raporteaza la politistul de proximitate, pe care de altiminteri puteti sa il chemati la o sedinta de bloc sau la scoala…treaba lui e sa raspunda de un numar de strazi arondat si sa fie aproape de cetateni. Acestia sunt subordonati politiei obisnuite.
Toate aceste lucruri (nu foarte utile la vremea respectiva) le-am aflat de o domnisoara responsabila de relatiile cu publicul, care a avut rabdarea de a sta cred vreo jumatate de ora cu mine sa imi raspunda la tot ce mi-a trecut prin cap, sa imi spuna ce ordine ale ministrului mai contin reglementari pentru relatia cu cetateanul (dar ordine interne, care nu pot fi divulgate publicului) si care nu s-a enervat decat cand intrebandu-ma de ce vreau sa stiu atatea i-am explicat situatia si am mentionat ca doresc sa aflu ce drepturi am si pentru ca poate politistul responsabil de caz e dezinteresat, supra-incarcat sau nu are mijloacele necesare. Iar atunci mi-a replicat ca alocarea unui caz echivaleaza cu acordarea increderii si prezumtiei de competenta si ca nu ajungem prea departe daca nu avem incredere in politie….
Dar, ca sa va spun cum s-a incheiat povestea: in 2 zile Gigel caruia i se furase motorul a fost sunat de Politie pentru a veni sa isi recupereze obiectul. Politia facuse o descindere la o locatie legata de personajul care daduse anuntul pe Internet si gasise o gramada de obiecte pentru care nu existau acte – au plecat cu o dupa sau doua pline, iar motorul nu mai avea loc, asa ca Gigel s-a dus sa si-l incarce in propria masina. Detaliile nu-s necesare (pot doar sa spun ca motocicleta era partial demontata in incercarea de a o porni).
Ce am retinut totusi drept concluzie este ca Politia si-a facut treaba. Ca nu a informat cu privire la mersul actiunii, ca a parut ocupata, lipsita de mijloace sau de interes, ca una sau alta, ideea e ca a ajuns la rezultat.
Nu stiu cat imi va permite timpul, dar am pe lista intentia de a mai sapa in documentele care reglementeaza relatia dintre cetatean si politist, pentru ca data viitoare sa fiu informata.
Nota: ca urmare a acestei experiente mie personal mi-a crescut increderea in politisti. Un alt fapt care a contribuit este experienta unui alt prieten. M-a sunat sa imi spuna ca niste tipi taie copacii din spatele blocului si ca ar vrea sa stie ce poate face pentru a-i impiedica. I-am spus (in lumina celor abia aflate) sa sune la politia de proximitate. Ceea ce a si facut. In mai putin de o ora a fost sunat inapoi de politistul cu pricina care l-a informat ca cei care taiau copacii sunt de la primarie si au autorizatie in acest sens. Am fost impresionata (de faptul ca au raspuns, si repede!).
Nota 2: la data scrierii acestui text sunt in curs unele proteste ale politistilor. Este imposibil sa nu remarci umorul la aceasta categorie sociala tinta a bancurilor, de obicei, nu autoare de bancuri (nu imi aduc aminte decat apelul calduros catre infractori de a se preda singuri…).
