Archive for February, 2009

Mea culpa si vrejul de fasole

Wednesday, February 25th, 2009

        

In urma cu aproape doi ani, cand Gala Premiilor Participarii Publice alerga prin sediul CeRe sub forma unei idei, imi parea aproape imposibil ca aceasta va gasi teren si conditii favorabile sa incolteasca. Si nu numai ca a incoltit, dar a si crescut precum vrejul de fasole din poveste. Despre lipsa mea de incredere n-am spus nimanui pana in acest moment. Ei bine, la vremea aceea m-am inselat! Si tare ma bucur sa recunosc!

Mi se parea groaznic de greu: sa gasesti proiectele/povestile despre participare, sa-i convingi pe oameni/organizatii sa-si le “asume” si apoi sa le si spuna in targ, si mi se parea  la fel de complicat: cum o sa fim in stare  sa le alegem pe “cele mai cele” ca sa le premiem pastrandu-ne obiectivitatea? Noi lucrasem cu organizatii (cateva) pe care le asistasem in campanii de advocacy, procese de consultare si care, din punctul nostru de vedere reusisera  pe plan local si despre care aveam informatii. Dar si cu acestea ne fusese greu, in sensul ca “munceam” sa le convingem ca au avut succes si ca nu sunt foarte multe organizatii care sa le semene. Ele insele erau nemultumite de cat reusisera sa faca. Vroiau mai mult! Ceea ce nu era rau. Dar uitau sa se autoaprecieze si sa se bucure pentru ceea ce reusisera sa faca si sa se gandeasca ca reusita lor poate aduce increderea si altor organizatii ca se poate.

 

In primul an de la infiintarea CeRe, de fiecare data cand ne intalneam sa mai discutam de strategie, sa o imbunatatim, sa o actualizam, sa mai modificam planul de activitati in functie de context ajungeam in punctul in care in unanimitate strigam “Ne trebuie exemple! Numai cu ajutorul lor vom reusi sa facem sa se multiplice succesele, sa cresca increderea in participarea publica care dintr-un concept “destul de rece” si sa devina practic si pe intelesul tuturor”.

 

Inchei mea culpa cu: din punctul meu de vedere Gala ramane pentru mine cel mai tare proiect al CeRe de pana acum. Viziunea noastra poate fi “atinsa” cand exista dorinta. Autoritati/institutii pot lucra impreuna cu cetatenii pentru binele public. Si asta ne-au demonstrat-o si cele 41 de proiecte inscrise la oscarurile participarii publice. In toate activitatile/seminariile/actiunile CeRe de acum catalogul Galei, Randul din fata, va spune in locul nostru “nu este nevoie sa ne credeti pe cuvant, exemplele vorbesc”. Si lor le multumim!

   
Avem igredientele.  Putem continua sa pregatim si alte retete. Ni s-a confirmat ratiunea existentei noastre. 

 

autor: Cristina